Coarticulatia

COARTICULATIA

 Definiţia coarticulaţiei

           În pronunţia unui sunet izolat se parcurg trei faze distincte: tensiunea, ţinuta, destinderea. În articulaţia legată a sunetelor nu se mai realizează toate trei fazele, de regulă se trece de la ţinută la ţinută. Sunetele se influenţează unele pe altele. De exemplu: pentru pronunţia lui „p” în cuvintele:

Ø            “poştă”, buzele sunt rotunjite ca pentru „o”;

Ø            “pere”, buzele sunt extinse ca pentru „e”;

Ø            “pană”, buzele sunt într-o poziţie indiferentă.

Există diferenţe între articularea sunetului „p” în diferite medii fonetice.

Coarticulaţia este fenomenul fonetic care constă în faptul că, un sunet începe să fie articulat înainte ca articulaţia sunetului precedent să fi luat sfârşit. Fiecare sunet pronunţat în vorbirea orală depinde de sunetele vecine, de situaţia lui în cuprinsul silabei

Coarticulaţia – exemple

1. ACOMODAREA

ü   În timpul articulǎrii primului sunet, organele de vorbire stau deja pregǎtite pentru poziţia de articulare a celui de al doilea sunet

Ex: pat / pot / pol

ü   La întâlnirea a douǎ consoane identice – se pronunţǎ o singurǎ consoanǎ prelungitǎ

Ex: colac cu mac, final la actul 1, vis straniu;

ü   La întâlnirea a douǎ consoane sau la întâlnirea dintre o consoanǎ şi o vocalǎ, deplasarea locului de articulaţie este aproape imperceptibil

Ex: ramǎ/râmǎ; tac/toc; lac/loc; fag/fug; ten/tun; ied/iod; porc/parc; lut/lot;

ü   Schimbarea modului de articulare

·        Explozia lateral: t-l, d-l

       Ex: bǎiat lung, cot lovit, rând lung, pod larg;

·        Explozia velarǎ: p-m, d-n

       Ex: mop moale, crap mare, nod nou, gard negru;

 2. ASIMILAREA (modificǎri care duc la formarea unui alt sunet cu alt caracter de bazǎ):

ü   În funcţie de sonoritate

·        asimilare parţialǎ

-    sonorizare (surdǎ + sonorǎ = sonorǎ  sonorǎ):

ex: pat verde, mac bun, tanc zdravǎn;

-    desonorizare (sonorǎ + surdǎ = surdǎ + surdǎ)

ex: brad frumos, porumb tare, cerb puternic;

·        asimilare totalǎ (sonore şi surde perechi)

-    sonorizare: ex: chip blând, pilot drag, pantof violet;

-    desonorizare: ex: etaj şase, pǎstrǎv frumos, dig crǎpat;

ü   În funcţie de locul de articulare

·        douǎ consoane învecinate au loc de articulare identic sau foarte apropiat →articularea primei consoane se poate asimila cu a doua în privinţa modului de articulare (asimilare parţialǎ)

     ex: înverzit, împodobit, îmbinat;

·        înlocuirea unei explozive cu o africatǎ omorganicǎ (asimilare totalǎ)

     ex: înnegrit, accesat, accentuat;

ü   În funcţie de modul de articulare

·        Palatizare (voace sau consoane + semivocalele e sau i; consoane + i scurt);
          Ex: noştri, voştri,  machiatǎ, teamǎ.

·        Labializare (vocale sau consoane + vocalele o sau u)
   Ex: jucǎrie, coş,

·        Palatal-labializare (vocale sau consoane + eo, io, ioa, eoa)

   Ex: ciot, violet, neon,

·        Nazalizare (vocale + m, n)

   Ex: omuleţ, amulet, annual;

·        Fricativizare (m, n + fricative)

   Ex: ins, înfrunzit, amfetaminǎ

·        Velarizare (n+k, g, h)

   Ex: anginǎ, inhalare

·        Bilabializare (n + b, p, m)

Ex: în butoi, în pat, înmǎrmurit

ü   Contopirea a douǎ consoane (t+s, t+z…)

          Ex: cot zdrobit, halat stropit, poet straniu.

3. ELIZIUNEA: se produce când se întâlnesc mai multe consoane

            Ex: acest tablou.